Adunarea de tineret Oastea Domnului Sibiu 3 iunie 2023











>> YOUR LINK HERE: ___ http://youtube.com/watch?v=Wv6QszDO5r0

La Pogorârea Duhului Sfânt, Oastea Domnului îşi sărbătoreşte hramul stabilit de întâii noştri înaintaşi, în frunte cu Părintele Iosif Trifa. Anul acesta, Sărbătoarea este dublată de Centenarul Lucrării Domnului, prilej de îndoită bucurie în mijlocul Frăţietăţii. Întâlnirea se va desfăşura cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. • În dimineaţa zilei de sâmbătă, 3 iunie, se va săvârşi Sfânta Liturghie în Capela Casei Oastei, ce are hramul «Pogorârea Duhului Sfânt», începând cu orele 6:30. • Ca în fiecare an, adunarea va fi precedată de lucrările Sfatului Frăţesc pe Ţară al Oastei Domnului, care se vor desfăşura sâmbătă, 3 iunie, a.c., începând cu orele 9:00, în Aula Casei Oastei. • În jurul amiezii, între orele 14:00 – 17:00, se va ţine, tot în Aula Casei Oastei, Adunarea de Tineret, adunare intrată deja în tradiţia marilor adunări ce se desfăşoară la Sibiu. • Programul acestei sărbători duhovniceşti va continua după cum urmează: • Sâmbătă, 3 iunie: • – marşul duhovnicesc până la Catedrala Mitropolitană, cu plecare de la Casa Oastei, începând cu orele 17:30; • – participarea la slujba Vecerniei, în Catedrală, începând cu orele 18:00, după care va continua Adunarea Oastei Domnului. • Fie ca acum, în An Centenar pentru Oastea Domnului, fericitul praznic al Pogorârii Duhului Sfânt să aducă tuturor participanţilor la adunarea de la Sibiu bucuria regăsirii şi mângâierea Mângâietorului! • Sfatul Frăţesc Operativ • * • Informații de interes despre Oastea Domnului, asociație creștin-ortodoxă, care ființează și activează cu binecuvântarea Sfântului Sinod: https://oasteadomnului.ro/informaii-d... • Canale sociale ale Oastei Domnului: • Site: https://oasteadomnului.ro • Librărie: https://carteadeaur.ro/ • Pagină Facebook:   / oasteadom   • Canal YouTube:    / @oasteadomnuluitv   • Radio: http://radio.oasteadomnului.ro/ • Instagram:   / oasteadomnului.ro   • Twitter:   / oastea_domnului  

#############################









Content Report
Youtor.org / YTube video Downloader © 2025

created by www.youtor.org