Lectia de istorie 23 Marea Unire din 1918
#############################
Video Source: www.youtube.com/watch?v=EH5eVMwVdhE
Vă rugăm să dați like și share. Vă mulțumim. • Facebook: / oradeistorieofficial • Google+: https://plus.google.com/+Oradeistorie... • Unirea teritoriilor locuite de români (Basarabia, Bucovina și Transilvania) cu patria-mamă s-a realizat ca urmare a luptei națiunii noastre în Primul Război și a unui context internațional favorabil. • La finalul războiului nici unul dintre marile imperii multietnice – Austro-Ungaria, Rusia, Imperiul Otoman – nu au supraviețuit si din dezmembrarea lor au rezultat o serie de state naționale precum Cehia, Polonia, Finlanda si altele. • În cazul României, dispariția Imperiului Austro-Ungar, dar și a Rusiei țariste, au permis realizarea idealului național prin unirea cu teritoriile istorice grație principiului autodeterminării popoarelor. • Acest ideal, unirea, s-a realizat întâi prin afirmarea autonomiei acestor regiuni și apoi prin unirea cu țara în adunări cu rol plebiscitar. • 1. Unirea Basarabiei • S-a realizat în câteva etape sub conducerea Partidului Național Moldovenesc, creat în timpul războiului și condus de Vasile Stroescu. • După ample manifestații în care se cerea autonomia Basarabiei, s-a organizat Congresul ostașilor moldoveni în data de 25 septembrie 1917 care a proclamat autonomia și a înființat Sfatul Țării sub conducerea lui Ion Inculeț. • Sfatul Țării a proclamat Republica Democrată Moldovenească – 2 decembrie 1917, încă parte a Republicii Federative Ruse. Deoarece noua republică Ucraina avea pretenții la teritoriul basarabean, s-a solicitat intervenția trupelor române. • Acestea au intervenit, drept urmare Rusia Sovietică a rupt relațiile cu România și a confiscate tezaurul de la Moscova. • R.D. Moldovenească este declarată independentă pe 24 ian. 1918. Pe 27 martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea cu România. Regele Ferdinand a aprobat unirea prin decretul din 22 aprilie 1918. • 2. Unirea Bucovinei • La fel ca în cazul Basarabiei, drumul spre unire a fost parcurs în etape sub egida unei organizații românești – Consiliul Național Român, format din deputați români de la Viena. • Ei au inițiat formarea unei adunări naționale în octombrie 1918, respingând manifestul împăratului Carol de a forma un stat federativ din imperiu. • Adunarea națională devine Adunare Constituantă sub conducerea lui Iancu Flondor și proclamă dorința de unire cu România printr-o moțiune. • Se crează un Consiliu Național care a solicitat intervenția trupelor române pentru a izgoni unitățile ucrainiene și austriece care provocau dezordini. • Consiliul formează un guvern bucovinean condus de Flondor, dă o Constituție și convoacă un Congres General al Bucovinei pe problema unirii. • 15 noiembrie 1918 Congresul de la Cernăuți votează în unanimitate unirea necondiționată cu România. Prin decretul regal de pe 18 decembrie 1918, regele Ferdinand confirmă unirea. • 3. Unirea Transilvaniei • Acțiunile de unire cu România au fost purtate sub egida celor două partide românești din Transilvania – Partidul Național Român și Partidul Social Democrat. • La 29 septembrie PNR adoptă Declarația de la Oradea, afirmând dreptul la autodeterminare al poporului român. • În octombrie 1918 se formează Consiliul Național Român Central din 6 membri PNR și 6 PSD, care a pregătit unirea în provincii prin preluarea administrației și înarmarea de gărzi naționale. Negocierile cu maghiarii a eșuat tot în această perioadă. CNRC a convocat o adunare națională pentru data de 1 decembrie 1918 unde urma să se exprime voința românilor din Transilvania cu privire la unirea cu România. • Marea Adunare Națională de la 1 decembrie a votat Rezoluția unirii cu patria mamă, sub conducerea lui Vasile Goldiș. Ea a avut un caracter național, dar și plebiscitar, la adunare participând 100.000 de români. • Adunarea a ales două alte organe – Marele Sfat Național și Consiliul Dirigent, sub conducerea lui Iuliu Maniu. Aceste două instituții au organizat unirea cu România, aprobată de regele Ferdinand pe data de 11 decembrie 1918.
#############################