Valentines Day Cine a fost Sfantul Valentin











############################# Video Source: www.youtube.com/watch?v=Wp-gJqvwhGM

La sfârșitul secolului al V-lea, în anul 496, Papa Gelasius a declarat 14 februarie ziua în care este celebrat Sfântul Valentin. Epoca contemporană, numără, în total 11 Sfinți Valentin. Până la momentul creării sărbătorii, existaseră, totuși, doar trei Sfinți Valentin, însă Papa nu a specificat care dintre aceștia urma a fi sărbătorit. Curios este că toți cei trei au trăit în aceeași perioadă și au murit în același fel. Or fi una și aceeași persoană? • Astăzi însă, pe 14 februarie nu se găsește nici în calendarul ortodox nici în cel catolic nici un Sfânt Valentin. Sfântul Valentin a fost scos din calendar catolic în 1969 din cauza ambiguității datelor referitoare atât la persoana sa, cât si la faptele care au condus la consacrarea lui ca sfânt. În prezent, la 14 februarie, catolicii îi amintesc pe Sfinții Chiril și Metodie. • 👍 Apreciați videoclipul și 👉 distribuiți-l pentru ca și alții să afle folos duhovnicesc ascultând această predică. • 🔔 Nu uitați să vă abonați la această pagină și să apăsați pe clopoțel pentru a fi înștiințați atunci când publicăm materiale noi. • https://paginadefolos.blogspot.com/20...

#############################









Content Report
Youtor.org / Youtor.org Torrents YT video Downloader © 2024

created by www.mixer.tube